Elevii ar putea fi lăsaţi repetenţi încă din clasa întâi, chiar dacă abia atunci învaţă să scrie şi să citească. Ministrul Educaţiei vrea să schimbe legea, o idee care îi revoltă pe părinţi. Nici învăţătorii nu sunt încântaţi. În acest moment, elevii nu pot fi lăsaţi repetenţi mai devreme de clasa a treia.

În acest moment, copiii care nu învaţă să scrie şi să citească în clasa întâi au timp să recupereze până la clasa a treia. Asta este prevăzut în Legea Învăţământului elaborată în 2011 şi care, până acum, a suferit peste 100 de amendamente. Ministrul Educaţiei anunţă o nouă schimbare: elevii ar putea repeta clasa chiar din primul an din şcoală.

Articolul continua dupa recomandari

Noua lege, care le-ar permite învăţătorilor să-şi lase elevii repetenţi chiar de la 7 ani, îi revoltă pe părinţi. Învăţătorii se tem că elevii puşi în această situaţie la vârste atât de fragede riscă să nu mai poată fi recuperaţi.

Florica Georgeta Donca, profesor învăţământ primar: Psihicul şi starea lor emoţinală este foarte fragilă.

Laura Orăşteanu, învăţătoare: Chiar dacă în clasa întâi, copiii nu şi-au însuşit scrisul şi cititul foarte bine, consider că este o oportunitate ca în clasa a doua ei să reuşească să şi le consolideze.

Legea actuală prevede şi ca elevii care nu ţin ritmul în clasă să intre într-un program de recuperare.

Claudiu Mondici, director Şcoala Generală Grigore Moisil Satu Mare: Cadrul didactic împreună cu consilierul şcolii aveau obligaţia de a consilia părinţii copilului în interesul copilului.

Noua lege va intra în dezbatere publică la finalul lunii februarie, apoi va ajunge în Parlament.