Scene de coşmar, în plină stradă, la Vaslui. Trei elevi de clasa a noua au fost înjunghiaţi aseară pe o trecere de pietoni, de un coleg mai mare. Ca să scape, adolescenţii au luat-o la fugă. S-au prăbuşit însă în stradă, într-o baltă de sânge. Au avut noroc că purtau în spate ghiozdane, care au mai atenuat loviturile, spun părinţii. După ce a dat cu un cuţitul în stânga şi-n dreapta, atacatorul a fugit. S-a predat însă, imediat, la poliţie. Atenție, informaţii şi imagini cu puternic impact emoţional.

Atacul s-a petrecut pe o stradă aglomerată, chiar pe trecerea de pietoni. Băieţii, elevi în clasa a noua la un liceu din Vaslui, tocmai se întorceau de la cursuri. Din senin, un alt adolescent, coleg mai mare, s-a repezit cu cuţitul asupra lor. A urmat o ploaie de lovituri.

Articolul continua dupa recomandari

În încercarea de a scăpa de agresor, băieţii au luat-o la fugă. O femeie care lucrează la un magazin din apropiere a ieşit să vadă ce se întâmplă.

"I-am văzut doar plini de sânge, le-am spus să stea pe loc să vină salvarea. Şi o doamnă a sunat la salvare" - martor

Când au fost opriţi de vânzătoare, cei trei elevi s-au prăbuşit pe stradă. Un al patrulea, care îi însoţea, uşor rănit şi el, a scăpat cu fuga. Medicii de pe ambulanţă au ajuns imediat şi le-au acordat primul ajutor, apoi i-au transportat la spital. Acolo au ajuns, cu sufletul la gură, şi părinţii.

Venea de la şcoală şi, pe trecerea de pietoni, un alt băiat l-a înjunghiat din mers. N-a avut conflicte cu el. Al meu e cel mai tare tăiat. E tăiat la burtă. eu când am auzit am ameţit. Copiii noştri aşa mor - mama unuia dintre victime

Femeia abia a ajuns de la muncă, din Anglia. Nici nu a apucat să-şi vadă băiatul.

"Dacă nu avea ghiozdanul în spate, ghiozdanul l-a apărat, dacă nu avea ghiozdanul era mort", spune femeia.

Adolescenţi, unul de 15 ani şi doi de 16 ani. Prezentau multiple plăgi la nivelul toracelui, la nivelul gâtului şi la nivelul membrelor superioare.

În acest timp, agresorul, în vârstă de 17 ani, s-a predat poliţiei. Vasluienii sunt îngroziţi de întâmplare.

Atacul ar fi avut loc pe fondul unui conflict mai vechi între adolecenţi. Iar agresorul le-ar fi declarat poliţiştilor că a lovit în legitimă apărare. În funcţie de încadrarea juridică, el riscă ani grei de închisoare.