Este anchetă la o şcoală din Braşov, după ce mai mulţi copii au suferit arsuri grave în zona ochilor din cauza unei lămpi cu ultraviolete uitată aprinsă într-o sală de curs. Simptomele au început să apară după ce elevii au ajuns acasă.

Mai mulţi părinţi s-au speriat şi au dus copiii la spital. Lampa bactericidă cu ultraviolete a fost cumpărată recent din fondul şcolii pentru a curăţa aerul din sălile de clasă în plin sezon de gripă.

Articolul continua dupa recomandari

Incidentul a avut loc la şcoala generală nr. 11 din Braşov. La ora 8 dimineaţa copiii au mers la ore şi nimeni nu a sesizat că lampa cu ultraviolete folosită pentru dezinfectarea aerului a fost uitată în priză în sala de clasă.

Mai bine de o oră, elevii, împreună cu profesorul au fost expuşi radiaţiilor. Imediat după cursuri, elevii de clasa a şasea acuzau arsuri şi usturimi în zona ochilor.

Tatăl unei eleve: Ei când s-au dus la şcoală, lampa era în funcţiune. Şi a stat două ore aprinsă la cursuri, a bătut tot timpul pe ei. A venit acasă, nu a putut să deschidă ochii, nu a putut să se uite la lumină.

Peste 20 de copii au avut de suferit, în urma incidentului. Cinci dintre ei au ajuns la spital la secţia de oftalmologie, iar alţii au ajuns la cabinete medicale.

Tatăl unei eleve: Am mers la medicul oftalmolog. Ideea e că i-a dat nişte picături, unguent de trei ori pe zi, perioadă de cinci zile de tratament.

Pe grupul de Whatsapp, mesajele părinţilor cu privire la starea de sănătate a copiilor au curs fără oprire. Tot ei au fost cei care au alertat imediat conducerea şcolii care a deschis o anchetă internă. Conducerea şcolii spune că femeia de serviciu ar fi trebuit să oprească lampa

Mihaela Nicodin, directorul şcolii nr 11: Noi pe timpul nopţii şi în lipsa copiilor punem aceste lămpi pentru dezinsecţie, din păcate, dintr-o eroare au fost uitate în sala de clasă şi s-a întâmplat acest lucru.

Inspectoratul Şcolar, Poliţia şi Direcţia de Sănătate Publică au început verificările la şcoală.

Mihaela Nicodin, directorul şcolii nr 11: Noi vom sancţiona acest incident, vor fi mai bine informate cadrele didactive şi copiii la rândul lor. sperăm să nu se mai întâmple. Copiii sunt acasă, li s-a recomandat repaus.

Lămpile cu ultraviolete au fost cumpărate recent din fondul şcolii, în vederea prevenirii îmbolnăvirilor de gripă. Medicii spun că dispozitivele nu trebuie folosite fără echipament de protecţie.

Arsurile produse în zonele oculare cu lămpile cu ultraviolete sunt extrem de periculoase şi pot duce la desprinderi de retină şi în cazuri grave, la orbire.