O elevă de 17 ani din localitatea dâmboviţeană Răcari a sunat, astăzi, la numărul unic de urgenţă 112, după ce ar fi fost agresată sexual de paznicul liceului.

Totul s-a întâmplat la Liceul Teoretic 'Ion Ghica' din Răcari. O tânără de 17 ani, elevă în clasa a IX-a, a reclamat faptul că paznicul școlii, un bărbat de 50 de ani, ar fi agresat-o sexual pe holul de lângă toaleta școlii.

Articolul continua dupa recomandari

Fata le-a spus polițiștilor că bărbatul a strâns-o în brațe și a mângâiat-o pe sâni.

Paznicul, tată a unui polițist din Dâmbovița, le-a spus oamenilor legii că nimic nu este adevărat și că fata s-ar fi răzbunat pentru că el ar fi certat-o că a întârziat la ore.

Poliţiştii au întocmit în acest caz un dosar penal şi derulează o anchetă pentru a stabili dacă se confirmă cele reclamate de fată.