El este adolescentul de 19 ani care a zburat prin parbriz, după ce a izbit un cap de pod şi a dărâmat un stâlp. Sergiu a murit pe loc. Băiatul a fost găsit fără suflare pe asfalt de echipajele de ambulanţă sosite la locul tragediei.

Un cumplit accident de circulație, soldat cu decesul unui tânăr de 19 ani, s- a produs noaptea, în jurul orei 1:45, pe raza localității Mădăras. Maşina condusă de Sergiu Stoica, din Craidorolț, din cauza neadaptării vitezei la condițiile de drum, a părăsit partea carosabilă, a intrat într-un șanț și a lovit în plin un cap de pod.

Articolul continua dupa recomandari

În urma acestui impact violent, șoferul a fost expulzat din cabină prin parbriz, iar mașina a fost proiectată peste drum, pe celălalt sens de mers unde s-a oprit într-un stâlp electric.

"Sergiu Stoica a plecat mult prea departe, mult prea curând….a lăsat un gol imens în sufletele familiei și a întregii comunități.", se arată într-o postare făcută pe Facebook de Primăria Craidorolț.

Vezi 2 imagini în Galerie

Sergiu Stoica era component al Ansamblul Folcloric al Județului "Doruri Sătmărene" de pe lângă Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Satu Mare.

"Ne vei lipsi tuturor. Sincere condoleante familiei indoliate. Ne este greu sa găsim cuvinte potrivite în aceste momente când am aflat că, Sergiu Stoica, colegul nostru drag de la Ansamblul Folcloric al Județului Doruri Sătmărene a plecat pentru totdeauna. Condoleanțele noastre familiei îndurerate! Dumnezeu să îl odihnească pace!", este și mesajul transmis de managerul acestei instituții, Robert Laszlo.