Dublă tornadă, surprinsă în această după-amiază, în comuna Topolog din judeţul Tulcea. Fenomenul meteo periculos a fost fotografiat de oameni, iar imaginile au ajuns pe reţelele de socializare.

Din fericire, fenomenul foarte rar întâlnit la noi în ţară nu s-a format în totalitate, astfel că dubla tornadă nu a atins pământul.

Articolul continua dupa recomandari

Drept urmare, tornada nu a provocat distrugeri. Totuşi, un astfel de fenomen, care nu a fost întâlnit în România până în urmă cu câţiva ani, se poate forma oricând.

În anul 2016, o tornadă a distrus mai multe case din localitatea Niculiţel din judeţul Tulcea.

Zeci de copaci au fost puşi la pământ atunci, iar acoperişurile mai multor case au fost smulse.

În ultima perioadă, mai multe tornade au fost surprinse în diferite zone ale ţării.

Chiar ieri, o tornadă a putut fi observată în zona municipiului Medgidia din Constanţa.

Tornadele se formează atunci când o cantitate imensă de aer cald (ciclon) urcă și aerul rece (anticiclon) coboară. Prin deplasarea maselor de aer se formează o pâlnie.

Din cauza încălzirii globale, tornadele se formează tot mai des şi în România, dar şi în zone în care astfel de fenomene extreme nu au fost întâlnite până în urmă cu câţiva ani.