Tragedie în satul Capu Codrului din judeţul Suceava. Două surori în vârstă de 13, respectiv 16 ani, au murit înecate, astăzi, după ce au intrat să facă baie în râul Moldova.

Totul s-a întâmplat la marginea satului Capu Codrului, acolo unde cele două surori au mers la râul Moldova pentru a face baie.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru că nu ştiau să înoate, cele două surori au mers într-o zonă în care ştiau că apa nu este foarte adâncă.

Din nefericire pentru ele, apa a săpat în albia râului, formând astfel gropi adânci de câţiva metri.

Cele două fete au fost luate de curenţi şi trase la fundul apei, iar pentru că niciuna nu ştia să înoate s-au înecat.

Martorii au sunat imediat la numărul unic de urgenţă 112, iar la faţa locului au intervenit pompierii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Suceava.

După câteva zeci de minute de căutări, pompierii au adus-o la suprafaţă pe fata de 13 ani, iar medicii au început manevrele de resuscitare.

Din nefericire, toate eforturile depuse de medici au fost în zadar.

În timp ce fata de 13 ani era resuscitată, pompierii au găsit-o şi pe sora ei, în vârstă de 16 ani. Ca şi în primul caz, medicii nu au mai putut face nimic pentru a o salva.