Două adolescente de 15 ani au fost salvate de pe marginea unei cariere adânci de 100 metri după ce au fost la un pas de moarte. Dorinţa de a face un selfie spectaculos era să le coste viaţa.

Fetele au fost salvate de pe marginea unei cariere adânci de 100 de metri de pe Dealul Bididia din Tulcea, după ce au reuşit să apeleze la 112. Salvatorii fuseseră alertaţi iniţial de mama uneia dintre tinere. Când au ajuns echipele de intervenţie, una dintre fete abia se mai ţinea de marginea carierei.

Articolul continua dupa recomandari

Pompierii au fost nevoişi să coboare în rapel și au reușit să o scoată la timp. Apoi a urmat salvarea celei de-a doua. Intervenţia a fost îngreunată şi de vântul puternic.