Parchetul General afirmă că, după o informare primită din partea şefei DNA, a sesizat încă din 20 septembrie 2017 Inspecţia judiciară în legătură cu instrumentarea dosarului Microsoft, în care pentru şapte miniştri a fost dispusă clasarea cauzei.

Procurorul general Augustin Lazăr a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la săvârşirea de abateri disciplinare de către procurorul Mihaiela Moraru Iorga, în legătură cu clasarea din dosarul Microsoft în cazul mai multor foşti miniştri.

Articolul continua dupa recomandari

Oamenii de afaceri Dinu Pescariu şi Claudiu Florică au fost trimişi în judecată, joi, de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticotupţie (DNA), pentru spălare de bani. Totodată, DNA anunţă finalizarea dosarului Microsoft şi face bilanţul soluţiilor dispuse până în acest moment, anunţând că s-a dispus clasarea clauzei faţă de şapte foşti miniştri - Daniel Funeriu, Ecaterina Andronescu, Alexandru Athanasiu, Dan Nica, Silvia Ţicău, Mihai Tănăsescu şi Şerban Mihăilescu. În cazul lui Funeriu cauza a fost clasată pentru că fapta nu există, iar în celelalte şase cazuri a intervenit prescripţia.

Sursa: Agerpres, News.ro