Fata cea mare ar fi visat în timpul nopţii că li s-a întâmplat ceva şi a mers să verifice dacă sunt în pat. Nu i-a găsit acolo. Părinţii erau în baie, ucişi de gazele emanate de centrala termică.

Strigătele fetelor nu au mai fost auzite de părinţi. Aşa şi-au dat seama că ceva e în neregulă. După ce au spart uşa, i-au găsit întinşi pe jos, în baie, fără suflare.

Articolul continua dupa recomandari

Apropiată a familiei: Ei m-au sunat săracii, că eu am fost asistentă medicală, am şi botezat unul, şi au crezut că poate îi salvez, dar ce să mai salvez că era deja instalată moartea.

Cei doi soţi s-au intoxicat cu gazele emanate de butelia care alimenta centrala termică montată la baie.

Nasul lor: Au un fel de boiler, ca şi cum ar fi centrală de asta de la oraş pe gaz, luată de pe internet, eu le-am spus de când le-a instalat le-am spus: băi, Tite, nu pune panarama asta că nu-i bună!

Rudele sunt acum în stare de şoc. La fel şi vecinii din sat.

Vecina: Munceau amândoi, se duceau prin Germania amândoi, au făcut casele astă-vară, că aveau case bătrâneşti, au muncit amândoi, copiii la locul lor 

Din păcate, medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic pentru ei.

Gurau Eduard medic ambulanta: La locul solicitării am găsit două persoane, soţ-soţie, decedaţi de aproape 12 ore, fără urme de violenţă posibilă. 

Papaloaiei Antoneta asistent social: Deocamdată copiii nu realizează ce s-a întâmplat, o să-i ajutăm pe toate planurile, cu ce o să fie, legal, omeneşte vorbind. Fetiţa cea mare e clasa a opta, realizează ce s-a întâmplat, e greu. Vă daţi seama că a fost un şoc pentru ei să-şi găsească părinţii.

Cele două fete şi băiatul rămaşi acum orfani au vârste cuprinse între 5 şi 14 ani. Autorităţile au deschis o anchetă pentru a stabili şi ce se va întâmpla cu cei trei copii minori.