Doi oameni au murit înt-run accident între Braşov şi Sibiu. Un taxi a intrat pe contrasens, a lovit un autoturism, apoi a ricoşat în altul. Două dintre cele trei persoane care au rămas încarcerate în urma accidentului produs joi, pe DN1, în localitatea Perşani, au decedat, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Braşov, Luiza Dănilă.

"Este vorba despre doi bărbaţi, ambii cu vârsta între 40 şi 50 de ani. Alte două persoane rănite în accident au fost transportate la Spitalul municipal Făgăraş, iar una la UPU - SJU Braşov.", a afirmat sursa citată.

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit Poliţiei Braşov, cele două persoane decedate sunt şoferul şi pasagerul din dreapta al taxiului implicat în accident.

Un taxi cu trei ocupanţi, care circula pe direcţia Braşov-Sibiu, la intersecţia cu DJ 104A, în zona localităţii Perşani, a derapat, a pătruns pe contrasens, unde a fost acroşat de un autoturism înmatriculat în Galaţi, după care a fost lovit de un alt vehicul înmatriculat în Iaşi, care a circulat tot pe direcţia Sibiu-Braşov, şi a fost proiectat în afara părţii carosabile, a informat purtătorul de cuvânt al IPJ Braşov, Gabriela Dinu.

Circulaţia este oprită, joi, în zona localităţii Perşani, până la finalizarea cercetării la faţa locului, conform IPJ Braşov. 

Circulaţia rutieră pe DN 1 între localităţile Vlădeni şi Perşani s-a desfăşurat alternativ, timp de mai multe zeci de minute, pe un singur fir, în urma producerii a două accidente rutiere, a informat joi biroul de presă al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Braşov.