Un accident extrem de grav a avut loc azi-noapte pe DN1, în zona localităţii Băneşti din Prahova. Sunt doi morți, iar un rănit se luptă pentru viaţă, după ce un şofer a pierdut controlul volanului şi a intrat în două maşini parcate pe marginea drumului. Victimele încercau să schimbe o roată la unul dintre autoturisme.

Accidentul a avut loc în jurul orei două noaptea. Toate cele trei victime se aflau la marginea şoselei şi încercau să schimbe o roată la una dintre maşini, moment în care au fost surprinse de către o autoutilitară ce circula dinspre Braşov spre Bucureşti, al cărei șofer e posibil să nu-i fi observat în totalitate.

Articolul continua dupa recomandari

Din primele cercetări, se pare că şoferul autoutilitarei, un tânăr de 23 de ani din Sălaj, a scăpat duba de sub control. A intrat într-unul din autoturismele de pe margine, care, din impact, l-a lovit pe celălalt. Cei trei tineri se aflau, din nefericire, între cele două maşini. Unul a fost strivit pur şi simplu, iar celălalt a fost trântit la pământ. Amândoi au murit pe loc. Un alt treilea, de 21 de ani, a fost aruncat pe câmp

Accident Brănești. Un tânăr se zbat între viață și moarte

Cei trei bărbaţi erau dintr-o localitate apropiată, Floreşti. Pe tânărul rănit grav, medicii din Ploieşti fac eforturi să-l ţină în viaţă. După accident, autoutilitara s-a oprit la zeci de metri de locul impactului, iar poliţiştii verifică dacă şoferul acesteia circula cu viteză mare.

Poliţiştii au deschis o anchetă în acest caz pe numele şoferului, pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă.