Procurorii DIICOT din cadrul Serviciului Teritorial Iași au destructurat o grupare infracțională specializată în trafic de persoane, care opera în România, Olanda și Belgia. Magistrații au efectuat 6 percheziții domiciliare, pe 8 și 8 octombrie, în Iași, Piatra Neamț și Bârlad.

Din cercetările procurorilor a rezultat că, începând cu anul 2015, membrii grupării, formată din trei cetățeni români și alți trei cetățeni olandezi, ar fi dezvoltat o rețea de trafic de persoane și ar fi reușit să recruteze şi să exploateze 8 tinere din România și alte 9 din Republica Moldova, pe care le-au obligat să practice prostituția.

Articolul continua dupa recomandari

Prin intermediul EUROJUST, în cursul anului 2018, a fost încheiat un acord de echipă comună de anchetă cu autorităţile judiciare din Olanda, respectiv Oost Nederland Politie Enschede, cercetările efectuându-se în comun în cadrul operaţiunii „Schipbeek", se arată în comunicatul DIICOT.

Doi români, reținuți în Olanda și Belgia

La acţiunea din România a participat un ofițer de poliție olandez din cadrul Oost Nederland Politie Enschede, iar în Olanda au participat trei ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iaşi.

Oamenii legii au confiscat telefoane mobile, suma de 5880 euro și alte înscrisuri.

În urma acțiunii, doi români au fost reținuți în Olanda și Belgia, fiind cercetați pentru comiterea infracțiunilor de trafic de persoane, trafic de migranți, angajare ilegală, spălare de bani, amenințare, vătămare corporală, viol și lipsire de libertate intenționată.

În România, cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trafic de persoane.