A fost alertă sâmbătă seară lângă Bucureşti. Pompierii au fost chemaţi să intervină de urgenţă, pentru a preveni o tragedie de proporţii. Un şofer a intrat cu viteză într-o ţeavă de gaz de pe marginea drumului, într-una dintre cele mai aglomerate zone comerciale. Întreaga zonă a fost zguduită de o explozie puternică, urmată de un incendiu. Un restaurant a ars în întregime, iar oamenii care se aflau în apropiere au trăit momente cumplite.

Panica s-a instalat puţin după ora 21. Un incendiu violent a izbucnit lângă o ţeavă de gaz.

Articolul continua dupa recomandari

Pompierii s-au luptat mai bine de o oră doar pentru a ţine focul la distanţă de zecile de magazine, bănci, depozite şi alte spaţii comerciale din zona aglomerată a localităţii Afumaţi.

”Eu eram de serviciu. Şi am auzit o explozie. Am ieşit din baracă, am văzut mult fum. S-a mai întâmplat încă o explozie, mai mică”, spune un martor.

Martorii au trăit clipe de groază.

”S-a rupt stâlpul şi de acolo a început coşmarul! Mi-am luat copilul în braţe şi am fugit pentru că totul exploda! Am căzut şi nu mă puteam ridica. Am mers târăş. Au căzut fire care luaseră foc pe maşina mea şi, prin flăcări, soţul meu a mutat-o”, povestește altă martoră.

Alerta a fost declanşată de un tânăr de 33 de ani, care nu a mai putut controla maşina.

Cel mai probabil, şoferul circula cu viteză şi, într-o clipă de neatenţie, a ieşit în decor, a lovit în plin stâlpul prevăzut cu un generator electric. Incendiul a izbucnit imediat.

Şoferul născut în Republica Moldova nu consumase alcool. A scăpat teafăr dar are dosar penal pentru distrugere din culpă. Martorii spun că ar fi condus cu o viteză uriaşă în localitate.

În urma incendiului, un restaurant a ars în totalitate. Chiar dacă localul nu mai funcţiona de doi ani de zile, patronii spun că paguba este însemnată. Înăuntru era încă mobilierul pe care ar fi putut să-l valorifice. Acum, totul este scrum

Pe o rază de câteva zeci de metri, alimentarea cu energie electrica este întreruptă. Dacă problema nu va fi remediată, magazinele din zonă nu vor funcţiona nici luni.