Detalii şocante ies la iveală în cazul copilului de 9 ani care şi-a ucis bunica! Băiatul ar fi fost victima propriului tată, acuză prima soţie a bărbatului - un tenor condamnat în trecut pentru că şi-a maltratat fiul din prima căsnicie. Deşi a luat o viaţă, copilul e nevinovat în faţa legii. Este prea mic ca să răspundă.

Cazul copilului care şi-a atacat bunica i-a şocat şi pe cunoscuţi, dar şi pe anchetatori. Puştiul a răbufnit pentru că femeia l-a rugat să închidă calculatorul şi să-şi facă temele. 

Articolul continua dupa recomandari

Vorbea foarte urât, se comporta foarte urât. Nu numai cu copiii, cu toată lumea. Nu ştiu de câte ori o fost bătut şi frăţiorul lui mai mic, povestesc vecinii despre copil.

Băiatul a ajuns în grija psihologilor de la Protecţia Copilului. Are nevoie de consiliere, nu doar pentru fapta comisă, ci şi pentru comportamenul hiperactiv şi violent. 

GABRIEL DIACONU - psihiatru:
De multe ori, faptele de homicid intrafamilial au in spate un istoric de trauma in care exista violenta domestica.

Tatăl, tenor de meserie, este la al doilea divorţ. În trecut a fost condamnat pentru că şi-a maltratat băiatul din prima căsătorie. În 2012, Curtea de Apel Bucuresti l-a condamnat la 3 ani de inchisoare si i-a interzis sa se mai apropie de fiul său pe care îl maltratase ani în şir.

Procesul s-a întins pe opt ani, iar poveştile din sala de judecată au fost cutremurătoare. Bărbatul ar fi obişnuit să îşi lovească fiul sau să îl ţină închis în debara, pe întuneric. Într-o discuţie cu reporterii Observator, prima soţie a tenorului spune că a auzit că bărbatul ar fi avut acelaşi comportament şi în noua familie. 

Şi-ar fi maltratat în a doua căsătorie nu numai copiii, ci şi soţia. Până la urmă, copiii ăştia sunt victimele unui mariaj nereuşit, a declarat fosta soţie a tenorului.

În timpul celui de-al doilea divorţ, mama copilului care acum şi-a ucis bunica a cerut chiar şi evacuarea din casă a tenorului, solicitare acceptată de judecători. 

Instanţa a mai decis ca mama, de profesie medic, să aibă tutela celor doi copii. Contactat telefonic, tenorul s-a declarat şocat de cele întâmplate şi a spus că a aflat despre crima comisă de fiul său din presă. Apoi nu a mai dorit să facă niciun alt cometariu. 

Copilul de nouă ani e prea mic să-şi dea seama cât de gravă este fapta lui. De aceea nici nu va fi tras la răspundere.