Procurorii au decis să nu ceară arestarea tinerei Andreina Maria Bobeică, care, sâmbătă, drogată fiind cu cocaină şi THC, a ucis un bărbat pe o trecere de pietoni din Târgovişte.

După accident, Andreina a fost condusă în arest, însă a fost eliberată din arestul poliţiei ieri după-amiază, primind control judiciar pentru 60 de zile. 

Articolul continua dupa recomandari

"Urmare a evenimentului rutier din data de 16.06.2018 din care a rezultat decesul unei persoane, la Parchetul de pe langa Judecatoria Targoviste a fost inregistrat dosarul penal nr.2768/P/2018.

In cauza s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem si in personam pentru savarsirea infractiunilor de ucidere din culpa prev. de art.192 alin.2 C.p. si conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, de către o persoana care se afla sub influenta substanţelor psihoactive prev. de art.336 alin.2 C.p.

Potrivit probatoriului existent, actiunea penala a fost pusa in miscare fata de numita BOBEICA ANDREINA-MARIA doar pentru savarsirea infractiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul, pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere, de către o persoana care se afla sub influenta substanţelor psihoactive prev. de art.336 alin.2 C.p.

Prin Ordonanta din data de 17.06.2018 s-a dispus luarea măsurii preventive a controlului judiciar faţă de inculpata BOBEICA ANDREINA-MARIA pentru o durata de 60 de zile.

Numita BOBEICA ANDREINA-MARIA nu a mai fost cecetata penal. Cu privire la consumul si/sau detinerea de substante stupefiante (fapte rezultate din declaratiile inculpatei) aratam faptul ca organele de politie din cadrul Biroului Rutier - Politia Municipiului Targoviste s-au sesizat din oficiu, dosarul penal fiind inaintat DIICOT - Biroul Teritorial Dambovita", se arată în comunicatul Parchetului de pe lăngă Judecătoria Târgovişte.

Reamintim că Andreina Maria Bobeică, în vârstă de 20 de ani, a omorât un bărbat în vârstă de 57 de ani, pe o trecere de pietoni de pe Calea Domnească din Târgoviște.

Fata a fost reținută dumnica dimineață în jurul orelor 3.00, pentru 24 de ore.

În timpul audierilor care au durat până târziu în noapte, tânăra a recunoscut că deține la domiciliul său din Târgoviște droguri de mare risc, astfel că după ce procurorul de caz, de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, a audiat-o aproximativ două ore, a dispus eliberarea acesteia sub control judiciar pentru o periodă de 60 de zile.

După eliberarea din arest, Andreina Maria Bobeică a fost preluată de cei de la Crimă Organizată, care au dus-o un fața unui procuror DIICOT, apoi o echipă de la BCCO s-a deplasat la domiciliul tinerei împreună cu avocatul fetei.

Echipa de la Crima Organizată,a preluat de la domiciliul tinerei droguri de mare risc, deschizând pe numele acesteia un nou dosar, de data aceasta pentru posesie și consum de droguri.

La această oră, Andreina Maria Bobeică este acuzată de omor din culpă, conducerea unui vehicul sub influența de substanțe psihotrope și deținerea de droguri de mare risc.