Curtea Constituţională anunță că sesizează Comisia de la Veneţia pentru "atacurile virulente" declanşate împotriva instituţiei după decizia privind revocarea şefei DNA, Laura Codruța Kovesi.

De aemenea, Curtea Constituţională va sesiza Secretarul General al Consiliului Europei şi Preşedintele Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene.

Articolul continua dupa recomandari

Decizia a fost luată marţi de plenul CCR.

"Plenul Curţii Constituţionale a României, întrunit la data de 5 iunie 2018, a hotărât, cu unanimitate de voturi, în prezenţa tuturor membrilor săi, sesizarea Secretarului General al Consiliului Europei, a Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept (Comisia de la Veneţia) şi a Preşedintelui Conferinţei Curţilor Constituţionale Europene în legătură cu atacurile virulente declanşate împotriva Curţii Constituţionale, prin care unii reprezentanţi ai unor autorităţi publice, precum şi ai unor partide parlamentare au discreditat şi delegitimat autoritatea acestei instituţii fundamentale a statului - garantul supremaţiei Constituţiei - fiind pusă sub semnul îndoielii obligativitatea deciziilor sale, fiind făcute chiar îndemnuri adresate populaţiei şi Preşedintelui statului să nu respecte şi să nu pună în aplicare Decizia Curţii Constituţionale nr.358 din data de 30 mai 2018, privind cererea de soluţionare a conflictului juridic de natură constituţională între Ministrul Justiţiei, pe de o parte, şi Preşedintele României, pe de altă parte, în principal, şi între Guvernul României şi Preşedintele României, în subsidiar, cerere formulată de prim-ministrul Guvernului. Plenul Curţii Constituţionale a  considerat că aceste acţiuni sunt de natură să pună în pericol democraţia, statul de drept şi funcţionarea justiţiei constituţionale”, arată CCR într-un comunicat de presă.

Curtea Constituţională a fost ţinta mai multor critici după decizia luată în 30 mai potrivit căreia preşedintele Klaus Iohannis trebuie să o revoce din funcţie pe şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi. 

Curtea Constituţională a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedintele Klaus Iohannis, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi.

CCR arată că, pentru soluţionarea acestui conflict, preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA.

Sursa: News.ro

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook