Conducerea Aeroportului Internaţional Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa a anunţat că ruta Constanţa – Chişinău şi retur, care urma să fie operată din 1 iulie a fost anulată de Tarom.

Directorul aeroportului, Bogdan Artagea, a transmis miercuri după-amiază, printr-un comunicat de presă, că ruta  onstanţa – Chişinău – Constanţa, programată să înceapă la 1 iulie 2018, a fost anulată pentru moment de către operatorul aerian Tarom.

Articolul continua dupa recomandari

Reprezentantul aeroportului a precizat şi că aeroportul continuă colaborarea cu reprezentanţii TAROM pentru dezvoltarea rutei Satu Mare – Constanţa – Satu Mare, cu începere din data de 3 iulie.

Bogdan Artagea declarase în urmă cu o lună, într-o conferinţă de presă, că TAROM revine de la 1 iulie pe Aeroportul Mihail Kogălniceanu cu o cursă externă. El precizase atunci că zborul va avea minimum trei frecvenţe pe săptămână.

În prezent, de pe Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu sunt zboruri către Istanbul şi Londra, iar din vară vor fi curse către Bruxelles, Milano, Paris, Tallin, Cluj, Timişoara şi Oradea.

Sursa: News.ro