Cristina Ţopescu a transmis mai multe mesaje copleşitoare, la câteva zile după moartea său, fostul comentator Cristian Ţopescu. Mesajele postate pe Facebook sunt foarte emoţionante şi încărcate de durere. 

"IN NUMELE TATALUI

Articolul continua dupa recomandari

Stiti, zilele si noptile astea am stat numai pe net, pe youtube, sa-l vad si sa-l tot revad pe tatal meu, sa-l ascult. Nu simt ca a plecat in mod definitiv, nu procesez inca. Ieri dimineata m-am trezit cu un sentiment cumplit de neputinta ca vineri am plecat de la cimitir si l-am lasat acolo singur, in pamant. Iar acum simt ca tot creste in mine inca un sentiment. Printre ultimele cuvinte pe care mi le-a spus, cand inca mai putea vorbi, au fost : “Nu te lasa!" Stia ca, desi el, introvertit, iar eu opusul lui din acest punct de vedere, ceva i-a iesit cu mine, ca om: mi-a transmis niste principii de viata (stiu, suna pretentios), niste convingeri, credinte, pe care avea linistea ca le-am asimilat usor, pentru ca aici eram la fel. Sau el m-a modelat asa.

Voi vorbi despre ce m-a invatat el, ce avea el si nu mai vad in jurul meu decat rar, iar ce voi spune stiu ca nu va fi pe placul unora. “Crede ceea ce spui si spune ceea ce crezi” - era una dintre convingerile lui nestramutate si de la asta stiu sigur ca nu s-a abatut niciodata. Am incercat sa fac si eu asta tot timpul, mi-am atras prieteni si neprieteni, poate si pentru ca eu nu am facut-o intotdeauna cu echilibrul sau cu toleranta lui cea aproape ireala. Incerca des sa ma tempereze, imi spunea “ o sa mori cu dreptatea de gat, oamenii, lumea, nu sunt doar in alb si negru” si, intrucatva, a reusit de multe ori sa-mi deturneze reactii care ar fi fost prea transante. In virtutea educatiei pe care chiar mi-a impus-o uneori, ceva ceva s-a prins de mine. 
Tatal meu facea o diferenta esentiala intre pasiune si patima ( a spus-o si in minunata emisiune a Eugeniei Voda- Profesionistii), doar ca putini pot sesiza si controla granita dintre cele doua. Se trezesc ca trec, pe nesimtite, dintr-una intr-alta. Lui i-a iesit tot timpul, mie nu.

Eu inca simt si vaz monstruos, dar cred ca am invatat, macar, sa ma exprim mai moderat decat simt si sa nu pun la zid pe nimeni. Pentru ca nu se cade. Cand vad, insa, ipocrizie, cand constat ca simtul onoarei nu mai are nicio valoare si ca e doar simulat si disimulat prin vorbe, fara vreo acoperire in fapte, nu vreau sa mai tac. El tacea. Obosise putin. Eu n-o sa mai tac. In numele lui. Poate uneori n-o sa nominalizez, alteori poate da, iar, daca voi trezi resentimente, ma iluzionez, ca dincolo de ele, unii dintre cei vizati, nu acum, mai tarziu, vor intelege ceva si vor fi mai atenti atunci cand banii, puterea, lacomia si betia de sine le iau mintile. Poate vor medita, putin, la ele, din cand in cand, singuri, schimband ceva in codul lor moral personal, incetand sa mai urateasca o profesie atat de frumoasa cum e jurnalismul. Informatia corecta, respectarea adevarului, a-l livra nu pe bucati, in functie de interese si complicitati, ci cu toate fatetele lui, numai asa cred ca vom reusi sa nu-i inselam si uratim pe cei care ne citesc sau ne privesc si ne asculta Numai asa, ii putem ajuta sa evolueze cumva, in felul asta, cine stie, evoluind si noi odata cu ei. Ca mare nevoie avem ! Ce facem noi acum, mult prea des si cu o abilitate demna de o cauza mai buna, e sa uratim poporul cu televizorul. Publicul
n-are nicio vina, el primeste ce i se livreaza. Responsabilitatea e a noastra si e imensa. Asa numitul rol formator al presei, vanturat doar in vorbe si in forme golite de continut, nu e o aiureala si nici o iluzie. Tatal meu credea in el. Si, fie ca mi-e ingaduit (sau nu), sunt hotarata, la randu-mi, sa nu renunt la aceasta fantasma".

Tatăl meu a fost iubit şi respectat

Cristina Ţopescu le-a mulţumit celor din conducerea postului public de televiziune, care au făcut din studioul 2 al TVR un loc de reculegere şi rămas bun de la tatăl el. 

"TOT IN NUMELE TATALUI MEU

Astazi voi incepe cu multumirile. Ele, inainte de toate. Multumesc TVR, institutia in care tatal meu si-a dus zilele si multe nopti, la propriu vorbind, acolo unde si-a consumat pasiunea, devoratoare, pentru profesia lui, pentru sport, pentru sportivii nostri si pentru tot ce inseamna sportivitate si fair play. TVR mi-a luat mie tatal, intr-un fel, dar tot ea vi l-a dat voua, noua, si asta am invatat la un moment dat sa inteleg si sa acept, ba chiar sa fiu mandra mai mult decat sa ma mai doara. Televiziunea publica e televiziunea in care am crescut si eu, in care, in mare masura, m-am format si unde am avut sansa sa cunosc, de copil, mari oameni de televiziune.

Am avut emotii greu de descris in ziua in care am intrat acolo pentru a fi alaturi de tatal meu, ultima oara, in studioul 2, unde trupul si sufletul lui s-au aflat pentru inca o zi si o noapte. Mirosul de pe holurile mari, generoase, de pe coridoarele inguste si din celebrul si el studio 2 mi-erau, Doamne, atat de familiare. Doar de la lumanarile aprinse venea discret un iz, un parfum nou, pe care acolo nu-l mai simtisem vreodata. Si nici freamatul cu care eram obisnuita nu mai era. In locul lui era o liniste, erau oamenii televiziunii, care paseau incet, parca aproape pe varfuri, vorbind soptit, sa nu tulbure, pesemne, ultimele clipe petrecute de tatal meu, colegul lor, printre ei. Le multumesc tuturor pentru asta. Era aproape o pace, sau macar o iluzie de pace, pe care un moment trist a reusit s-o coboare peste acea cladire. Macar pentru o zi. Sper din tot sufletul ca Televiziunea Romanilor sa renasca intr-o zi din propria cenusa, devenind ceea ce ar trebui sa fie si nu mai reuseste de atata timp. Ce pacat ! In ciuda atator profesionisti valorosi. Si mai tineri, si mai putin tineri sau din garda veche. Cei tineri au de invatat de la multi dintre cei din urma, asa am facut toti, iar trufia nu-si are locul la nicio varsta. cu atat mai mult la cea la care abia incepi sa inveti intr-o meserie.

N-am sa dau nume, pentru ca s-ar putea sa uit oameni care au facut mult pentru tatal meu in aceste zile, se stiu ei si ii stiu si eu, daca nu pe toti, sa ma ierte. N-as vrea sa multumesc neaparat conducerii pentru ca suna ca pe vremuri ( multumim conducerii de partid si de stat ...), dar sigur ca, fara aprobarile mai marilor din TVR, decorul superb, decent, cald si de un bun gust desavarsit gandit de Dan Manoliu, de exemplu, n-ar fi fost posibil. Ideile frumoase trebuie si aprobate, si sustinute, nu?

Tatalui meu i-a placut ce ati facut pentru el, stiu sigur asta. Totul a fost discret, decent. Asa cum a fost el.

Va multumesc si tuturor celor care ati venit acolo sa fiti alaturi de noi, dar mai ales de el. Am simtit in imbratisarile voastre iubirea pentru el sau, cel putin, admiratia, respectul... si asta ne-a mangaiat mult pe noi, familia lui. Tatal meu, tatal nostru a fost iubit si respectat. Restul nu conteaza si nu ne poate atinge. Va multumesc din suflet in numele familiei noaste, va multumesc IN NUMELE TATALUI MEU!".

Cristian Ţopescu s-a stins din viaţă, marţi, 15 mai, la 81 de ani, la secţia de Terapie Intensivă a Spitalui Elias, unde era internat după o criză de diabet decompensat.