Cristina Ţopescu a iubit oamenii şi animalele, mai ales sufletele neajutorate. De multe ori, au fost mai presus decat ea însăşi. Şi, pentru ei, ar fi făcut orice. Dincolo de caracterul ei, de educaţie, Cristina era o femeie frumoasă, un intelectual autentic, un jurnalist curajos. O persoană demnă şi puternică. A murit aşa cum şi-a dorit, înconjurată de căţeii ei, de iubirea lor necondiţionată, asa cum ea însăşi marturisea. Animalele au ajuns, astăzi, într-un adăpost unde vor fi evaluate şi, apoi, vor fi date spre adopţie. Drum luminat, Cristina!

Cristina Ţopescu a murit înconjurată de fiinţele pe care le iubea cel mai mult. Căţeii. Astăzi, prietenii ei îi duc la final misiunea.

Articolul continua dupa recomandari

Kuki Barbuceanu, reprezentant Asociația ARCA - Cristina ne-a rugat, cu ceva ani în urmă, dacă se întâmplă ceva, să avem grijă de căţeii ei. Deocamdată suntem în faza de a ne împrieteni, nu ne cunoşteau foarte bine şi sperăm să le găsim nişte familii aşa cum merită şi cum şi-ar fi dorit Cristina.

Patru dintre căţeii Cristinei au ajuns la Asociaţia ARCA. Încă unul a fost adoptat de o vecină. Este chiar femeia care, în urmă cu două zile, a sunat la 112.

Pentru căţeii ei şi pentru oameni, în aceeaşi măsură, ar fi făcut orice. Iar cei care au cunoscut-o ştiu câtă iubire împăţea.

Andreea Berecleanu, prezentatoare Observator - Cristina avea compasiune pentru oamenii, copiii, bătrânii, animalele lipsite de şansă sau care nu au avut şansă. Ea era un om sensibil, pe cât de sensibil pe atât de puternic. Ceva supraomenesc în zilele noastre.

Dumi are aproape zece ani. Este un câine blând, frumos şi extrem de deştept. Şi, nu întâmplător, vi-l arătăm acum.

Andreea Berecleanu, prezentatoare Observator - Pe Dumi Cristina ni l-a adus într-o zi de duminică. A fost salvat. L-a făcut bine, l-a vaccinat şi mi l-a adus când avea cred că o lună, o lună şi ceva. Și era ziua de naştere a Evei, Eva împlinea nouă ani.

De-atunci, Dumi face parte din familia Andreei. Iar Cristina nu ezita să-ntrebe, de fiecare dată, de el. Aşa făcea cu toate animalele pe care le-a salvat. Sute, poate mii de câini plasaţi în familii sau în adăposturi.

Grija faţă de animale era, pentru Cristina, o pasiune care îi răpea tot timpul. Şi care, într-un fel, a îndepărtat-o, în ultima perioadă, de oameni.

Adina Maftei, psiholog - Animalele oferă ceea ce oamenii nu suntem capabili să oferim sau poate nici să primim. Şi anume o iubire necondiţionată. Din perspectiva mea pare ca un refugiu, ca un ultim refugiu, iubirea necuvântătoarelor.

Familia a anunţat, într-un comunicat, că trupul Cristinei Ţopescu va fi depus, mâine, la Capela Cimitirului Şerban Vodă, din Bucureşti. Iar joi, potrivit dorinţei ei, Cristina Țopescu va fi incinerată.