Un criminal în serie care a ucis patru oameni a fost la un pas să evadeze din închisoarea Gherla, după ce a săpat în celulă un tunel. Doi deţinuţi l-au dat de gol, înainte ca bărbatul să facă alte victime. Când a fost prins, era înarmat cu un cuţit. Breşa de securitate a declanşat anchete.

Mădălin Miki Lupu are 26 de ani şi a ucis de patru ori. Două crime le-a comis în libertate, alte două în penitenciarul Gherla, unde e închis pe viaţă. În spatele gratiilor, a pus la cale o evadare ca în filme:

Articolul continua dupa recomandari

A început să sape din celulă un tunel spre libertate, ascuns după un frigider. A reuşit să străpungă 33 de centimetri din zid, fără să fie auzit. Mai avea un rând de cărămidă până la ghena de gunoi din interiorul clădirii de detenţie - prima lui poartă spre evadare. 

Ghena interioară este legată de alta exterioară, printr-un burlan prin care deţinutul s-ar fi putut strecura uşor, până în curtea închisorii. Intenţia lui era să ajungă la Biserica penitenciarului, apoi să se ascundă în clădirea dezafectată a fabricii de mobilă. De acolo mai avea un singur obstacol. 

Doar un zid de caramida il mai despartea pe detinut de libertate. Zidul are insa 6 metri inaltime, sarma ghimpata si este supravegheat zi si noapte. E foarte greu de crezut ca barbatul ar fi reusit sa treaca de el neobservat.

Planul i-a fost dejucat de doi colegi de celulă care au descoperit tunelul şi au alertat gardienii, chiar în momentul în care deţinutul era transportat cu o autospecială la o expertiză, în afara închisorii.

Tânărul care îşi plănuise evadarea era pregătit chiar să ucidă din nou: avea un cuţit ascuns în şapcă. Maşina a fost întoarsă la penitenciar, iar incidentul grav de securitate a declanşat anchete.

Marina Oltean, purtător de cuvânt la Penitenciarul Gherla: A fost sesizată Poliţia municipiului Gherla şi totodată a fost informat judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

Traian Morar, purtător de cuvânt la IPJ Cluj: Politistii din cadrul Politiei Gherla desfasoara cercetari cu privire la savarsirea infractiunii de tentativă la infracțiunea de evadare și distrugere.

Mădălin Miki Lupu a fost condamnat la închisoare pe viaţă, în martie 2018. În vara lui 2017 a ucis două femei pentru bani. Uneia dintre ele i-a luat viaţa pentru 90 de lei, ca să-şi facă un cadou de ziua lui. Tânărul are şapte clase şi a mai fost închis cinci ani pentru viol.