Florin Buliga, criminalul din Brașov care și-a măcelărit soția și copii, ar fi încercat să se sinucidă în arest, în urmă cu câteva zile.

Potrivit presei locale, Buliga ar fi încercat să își taie venele cu un cuțit, însă nu a reușit.

Articolul continua dupa recomandari

În prezent, Buliga se află la Spitalul Penitenciar Jilava, acolo unde este supus unei expertize psihiatrice, notează Radioteleviziunea Transilvani.

Medicii vor să stabilească astfel dacă Florin Buliga a avut sau nu discernământ pe 26 martie, atunci când și-a măcelărit soția și cei doi copii.

Anchetatorii au reușit să adune numeroase probe împotriva lui Buliga, inclusiv jurnalele acestuia în care criminalul din Brașov a scris cu trei săptămâni înainte de comiterea crimelor.

Mai mult, în telefonul său, anchetatorii au descoperit mai multe selfie-uri făcute de criminal imediat după ce și-a ucis soția și cei doi copii.

Dacă medicii vor decide că Florin Buliga avea discernământ în momentul comiterii triplului asasinat, acesta va fi judecat pentru omor deosebit de grav și riscă să își petreacă toată viața după gratii.