O nouă crimă şochează România. Un bărbat din Olt, şi-a ucis propria mamă, a dat foc casei, apoi ar fi încercat să se sinucidă.

Grozăvia a avut loc în această dimineaţă în satul Brastavăţu din Olt. 

Articolul continua dupa recomandari

Bărbatul şi-a omorât mama, a dat incendiat casa încare locuia împreună cu aceasta şi ar fi pătruns şi în casa unei vecine, pe femeie înjunghiind-o. 

„Prea multe nu ştiu ce aş putea să vă spun. Un nenorocit, că altfel n-aş putea să spun, şi-a ucis mama, a dat foc la casă şi a intrat şi peste o vecină şi a înjunghiat-o“, a spus primarul localităţii, Cici Constantin Oprea.

Vecina bărbatului, în vârstă de 66 ani, care a suferit răni multiple, se află în stare gravă, fiind transferată de la Compartimentul de Primiri Urgenţe al Spitalului Municipal Caracal, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova.

Agresorul, un bărbat de 45 ani, a fost de asemenea transportat de un echipaj al Serviciului Judeţean de Ambulanţă Olt la CPU Caracal, unde i se suturează rănile pe care şi le-a provocat în încercarea de a-şi pune capăt zilelor.