Încă o crimă între adolescenţi şochează autorităţile române. O tânără a fost ucisă cu 30 de lovituri de cuţit, de un amic cu doi ani mai mic. Băiatul, fotograf, a abandonat-o apoi într-o pădure de la marginea oraşului Botoşani.

Autorul crimei are doar 16 ani şi o violenţă de nestăpânit. Ar fi atacat-o pe Petronela Mihalachi în timpul unei şedinţe foto, dintr-o pădure situată la marginea oraşului. 30 de urme de lovituri de cuţit au găsit anchetatorii pe trupul fetei de 18 ani. 

Articolul continua dupa recomandari

Potrivit anchetatorilor, Petronela şi ucigaşul s-au cunoscut pe Facebook.

Valeriu Chihaia, procuror-şef: "Acesta se cunoscuse cu victima de ceva timp pe o reţea de socializare şi s-au întâlnit de câteva ori pentru a-i face fotografii. Între cei doi a izbucnit un conflict spontan."

Abandonată în pădure, pe jumătate dezbrăcată, tânăra a fost găsită iniţial de un grup de copii. Speriaţi, au fugit şi au dat alarma. 

Eduard Gurău, SAJ Botoşani: "Prezenta multiple plăgi înjunghiate posibil de cuţit în regiunea cordului, regiune toracică drept, faţă, membre superioare. Pacienta găsită în asistolă de aproximativ o oră."

Anchetatorilor, adolescentul le-a spus că s-a înfuriat după ce Petronela i-ar fi jignit iubita. Era o relaţie contestată şi de sora lui. În urmă cu câteva zile, băiatul a postat pe Facebook un mesaj de adio tulburător. 

"Sigur o să vă bucuraţi că o să scăpaţi de mine. Iubire, o să am grijă de tine de acolo, de sus. Ştiu că familia mea a fost împotriva relaţiei noastre, nu au înţeles că ne iubim cu adevărat", a fost mesajul postat de tânăr pe Facebook.

Mihai Copăceanu, psiholog: "Adolescenţii încă nu sunt dezvoltaţi nici din punct de vedere al personalităţii, nici neurocognitiv şi atunci orice înseamnă pentru ei o emoţie puternică, fie că e furie, ori angoasă poate fi greşit gestionată."

Surse din anchetă spun că băiatul avea discernământ în momentul crimei. Ar fi fost însă afectat de lipsa părinţilor. 

Petronela Mihalachi era elevă în clasa a 12-a. Colegii ei au stat de vorbă cu un psiholog. 

Ioan Huţanu, directorul Colegiului Economic Octav Onicescu Botoşani: "Prima mea grijă după ce am aflat a fost să vin la clasă să văd care este starea elevilor, erau într-adevăr şocaţi, am luat decizia să facem azi un program speicial pentru ei de consiliere."

Din Italia, mama ucigaşului îi ia apărarea pe reţelele de socialiare. Şi lansează noi scenarii. Spune că ar mai fi fost cineva cu ei în pădure. Anchetatorii nu confirmă însă informaţia. 

În urmă cu 2 săptămâni, o altă tânără de 19 ani a fost ucisă şi îngropată într-o pădure din Vâlcea. Iubitul ei mai mic cu un an a recunoscut crima.