Prezentatorul Te cunosc de undeva!, Cosmin Seleși, va cânta în deschiderea celui de-al 14-lea sezon al show-ului transformărilor, alături de trupa sa. Este prima sa apariție în această ipostază, în cadrul proiectului muzical pe care îl pregătește alături de orchestra condusă de Mirel Cumpănaș.

Cosmin va cânta în premiera noului sezon Te cunosc de undeva! avându-i lângă el, pe scenă, pe Alina Pușcaș, colega sa de prezentare, pe jurații Ozana Barabancea, Andreea Bălan, Cristi Iacob și Aurelian Temișan și concurenții Alex și Monica Anghel, Ada și Cornel Palade, Liviu Vârciu și Andrei Ștefănescu, Șerban Copoț și Cezar Ouatu, Bella Santiago, Diana Matei, Sorana Darclée Mohamad și Grigore Gherman. Pentru acest proiect muzical, Cosmin a început să ia lecții de canto.

Articolul continua dupa recomandari

Este un proiect muzical la care mă gândesc de patru-cinci ani și care, iată, se întâmplă. Iar asta este prima noastră apariție în această formulă - Cosmin Seleși Orchestra -, cu trupa al cărei director muzical este Mirel Cumpănaș. Repertoriul nostru cuprinde numai piese românești, de la melodii din anii 1970-‘80, cântate de Mirabela, Angela, Corina sau compuse de Marius Țeicu, la piese din anii 1990-2000. Pe lângă muzică, în cadrul acestui proiect facem și entertainment, comedie, dar ne aducem aminte și de câte o melodie care ne-a marcat tinerețea, de la Pasărea Colibri sau Vama Veche la 3 Sud-Est”, spune prezentatorul show-ului Te cunosc de undeva!.

Dacă primul cântec pe care l-a învățat a fost “De ziua ta, mămico”, pe parcursul anilor Cosmin a învățat cântecele românești care îi plac atât de mult de la radio sau de pe “plăcile” părinților. Pe aceste piese își amintește că dansa la chefuri, în liceu sau facultate. Printre preferatele sale se numără „Ani de liceu” (Stela Enache), „Casa mea” (Angela Similea) ori cele din repertoriul trupelor Pasărea Colibri și Vama Veche.

Sper ca acest proiect muzical să iasă bine. Nimeni însă nu trebuie să se aștepte să fiu un mare cântăreț. Sunt actor, dar cred că pot face un entertainment de calitate alături de colegii din trupă care sunt niște muzicieni deosebiți, pentru că cineva trebuie să cânte bine și în trupa asta. Ei. (râde). Așadar, nimeni să nu se aștepte să fiu tenorul lui Pește, dar garantez că o să se distreze și o să se bucure alături de noi. Așteptăm ofertele. Nunți, botezuri, cumetrii”, mai spune Cosmin, amuzat.

Ce piesă va cânta Cosmin Seleși în deschiderea noului sezon Te cunosc de undeva!, alături de trupa sa și de colegii de show, telespectatorii vor vedea sâmbătă, 7 septembrie, de la ora 20:00, numai la Antena 1.