O fată în vârstă de numai 13 ani, imobilizată într-un scaun cu rotile, a adus pe lume o fetiță, la Spitalul Județean Târgoviște.

Fata se află, de câteva luni, într-un centru social al primăriei, împreună cu cinci frați mai mici și părinții lor.

Articolul continua dupa recomandari

În urmă cu două luni, asistenții centrului social au descoperit că fata de 13 ani este însărcinată, iar în urmă cu câteva zile, fata, care suferă de dizabilități fizice și intelectuale, a adus pe lume o fetiță la Spitalul Județean Târgoviște.

Copilul născut de copilă este sănătos, dar sub greutate, motiv pentru care a rămas internat la Terapie Intensivă.

Cazul a ajuns și în atenția Poliției municipiului Târgoviște, care a deschis deja un dosar penal.

Tatăl vitreg al fetei a fost luat la întrebări de anchetatori, însă a negat că ar fi avut vreo legătură cu fata de 13 ani.

Polițiștii așteaptă acum rezultatele unor analize care vor stabili cine este tatăl copilului născut de fata de 13 ani, în cărucior cu rotile.