Un copil şi tatăl lui au fost răniţi într-un accident produs chiar în faţa Palatului Parlamentului. Un şofer a întors prin loc interzis şi impactul a fost inevitabil. Maşina în care se afla băieţelul s-a răsturnat. Copilul nu era prins în scaunul special şi nici nu purta centură de siguranţă.

Ora 10:00 dimineaţa. Trei maşini lovite puternic, la distanţe mari una de cealaltă, ocupă una dintre cele mai importante intersecţii din Capitală. Zona intrării în Palatul Parlamentului şi Ministerul Apărării Naţionale.

Articolul continua dupa recomandari

În mijlocul străzii, un copil speriat a primit ajutor de la pompieri. Maşina pe care o conducea tatăl lui s-a răsturnat când un alt şofer a întors prin loc interzis.

”Mi-a intrat în faţă şi l-am ocolit un pic şi l-am lovit în partea. nici nu mai ştiu, dom'ne, că m-am şi răsturnat”, spune tatăl copilului.

În momentul impactului, băiatul nu era asigurat într-un scaun special, cu centura de siguranţă. A avut noroc să scape fără răni grave.

Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul pentru alcoolemie. Rezultatul a fost negativ.

”Am avut 60-70 de kilometri pe oră, dar am trecut pe verde şi a întors aici, în intersecţie. nu am avut ce să mai fac, mai erau 50 de metri, nici 100 de metri”, mai spune tatăl copilului.

Băieţelul şi tatăl lui au fost transportaţi la spital. Şoferul vinovat are acum dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. În plus, va trebui să achite şi pagubele celor două maşini pe care le-a lovit.