O tragedie inexplicabilă a distrus o familie, chiar în seara de Moş Nicolae! Un bunic şi nepotul lui în vârstă de trei ani au murit după s-au prăbuşit pe casa scării, de la etajul doi al unui bloc din Bistriţa Năsăud. Se întorceau de la joacă, iar acasă îi aşteptau părinţii băieţelului, să ia masa împreună. Bărbatul a murit pe loc, în timp ce copilul a mai supravieţuit doar o noapte. Anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze.

La ora 21, salvatorii au început manevrele de resucitare pe casa scării. Bunicul în vârstă de 62 de ani era în stopcardiorespirator, iar lângă el, medicii au găsit copilul de trei ani inconştient.

Articolul continua dupa recomandari

Primele indicii arată că cei doi s-au prăbuşit de la etajul doi al blocului, de la aproximativ şase metri înălţime. Organismul bărbatului a cedat în prima oră.

ANTON POP, medic la Ambulanța Bistrița-Năsăud: Din păcate, pacientul prezenta leziuni incompatibile cu supravieţuirea.

Copilul a răspuns iniţial manevrelor de resuscitare şi a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgenţe a spitalului judeţean Bistriţa. O noapte întreagă, medicii au făcut tot posibilul să-i salveze viaţa. Iar părinţii au sperat până în ultima clipă.

CAMELIA SPĂTAR, purtator de cuvant Spitalul Judetean Bistrița: A fost supus unei intervenţii neurochirurgicale, însă din păcate, cu toate eforturile medicilor, organismul său a cedat, fiind declarat decesul în această dimineaţă, la ora 7.

Nimeni nu-şi poate explica ce s-a întâmplat, iar anchetatorii iau în calcul mai multe ipoteze. Copilul era din Cluj şi venise în vizită la bunici împreună cu părinţii. Urmau să ia masa cu toţii, în seara de Moş Nicolae. Dar între timp, bărbatul a ieşit cu băieţelul la joacă.

Cel mai probabil, la întoarcere, pe scări, bunicul l-a luat pe cel mic în braţe. Nu este exclus să i se fi făcut rău şi să se fi dezechilibrat. Cei doi au alunecat peste balustradă şi au căzut în gol. Două etaje mai aveau până la apartamentul în care îi aşteptau rudele.

CRINA SÂRB, purtător de cuvânt al IPJ Bistrița Năsăud: Echipa operativă formată din poliţişti de la investigaţii criminale şi criminalişti efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea împrejuărilor exacte în care a avut loc tragicul eveniment.

Anchetatorii vor verifica şi cât de stabilă este balustrada. Vecinii spun că au mai avut loc accidente similare în bloc.