Un băiat de 15 ani a ajuns în comă la spital, după ce ar fi căzut de pe bicicletă pe DN 17, în localitatea Mureşenii Bârgăului. Când s-a produs nenorocirea, adolescentul se plimba împreună cu mai mulţi prieteni.

Ei au fost cei care au sunat la 112, însă imediat au fugit de la faţa locului.  Poliţiştii încearcă acum să afle dacă adolescentul s-a dezechilibrat sau dacă fost lovit de o maşină.

Articolul continua dupa recomandari

Oamenii care l-au găsit pe băiatul de 15 ani, inconştient lângă un parapet de pe marginea şoselei, spun că băiatul nu a fost lovit de maşină, ci a căzut cu bicileta.

Adolescentul era în comă în momentul în care la faţa locului a ajuns ambulanţa. 

"A necesitat protejare de cale respiratoarie, are un traumatism cranian sever, traumatism abdominal şi o contuzie toracică", a declarat Mihaela Kuron, SMURD Bistriţa Năsăud. 

Încă nu este clar cum a ajuns copilul să se rănească atât de grav cu bicicleta pe DN 17, iar poliţiştii trebuie să afle de ce, imediat dupa incident, prietenii adolescentului s-au făcut nevăzuţi.

Oamenii legii au deschis acum o anchetă şi încearcă să îi identifice şi pe copiii cu care se afla băiatul, care s-au făcut nevăzuţi imediat după incident.

Nu exclud nici varianta ca baiatul să fi fost lovit de o maşină. 

Știrile Antena 1 Observator sunt și pe Instagram, Youtube și Facebook