Un copil de 9 ani ani a fost găsit mort, sâmbătă seara, într-un loc de joacă din Făgăraș, județul Brașov. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă.

Un copil în vârstă de 9 ani a decedat, aseară, la un loc de joacă din Făgăraş, judeţul Braşov.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţiştii au fost sesizaţi în jurul orelor 20.30, prin apel la 112, cu privire la faptul că la locul de joacă respectiv se află un copil în stare de inconștiență, iar la faţa locului s-au deplasat poliţişti şi un echipaj medical, care a încercat să-l resusciteze pe minor, însă, din nefericire, fără rezultat, fiind declarat decesul persoanei.

„Cadavrul a fost ridicat și transportat la spital în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cauzei reale a decesului. În cauză, s-a întocmit dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, instrumentat sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făgăraș, în care se va propune soluție legală la finalizarea cercetărilor”, a informat agent de poliție Nadia Olaru, purtător de cuvânt al Poliţiei Judeţene Braşov, potrvit mytex.ro.

Articol în curs de actualizare