Un copil de 8 ani, din Vaslui, a tăiat la gât un prieten de joacă, de aceeaşi vârstă, după o ceartă banală.

Copilul rănit a ajuns de urgenţă la spital, acolo unde medicii au descoperit că micuţul avea o plagă tăiată în regiunea cervicală.

Articolul continua dupa recomandari

Totul s-ar fi întâmplat ieri, în localitatea Zăpodeni din judeţul Vaslui, acolo unde cei doi copii, ambii în vârstă de opt ani, s-au luat la ceartă.

La un moment dat, cei doi au început să se îmbrâncească şi să se bată, iar unul dintre ei l-a tăiat pe celălalt la gât.

După acest episod, ambii copii au mers acasă, iar în această dimineaţă, părinţii copilului rănit au observat că acesta era tăiat la gât şi au sunat la numărul unic de urgenţă 112.

Un echipaj al Serviciului de Ambulanţă al Judeţului Vaslui l-a transportat pe copil la spital, acolo unde medicii au descoperit că acesta avea o plagă tăiată în regiunea cervicală anterioară, veche de aproximativ 20 de ore.

La spital, copilul a povestit episodul în care s-a ales cu tăietura de la gât şi le-a spus părinţilor că în ziua precedentă a fost ameninţat şi bătut de un copil de aceeaşi vârstă.

Medicii au sesizat Poliţia şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului care au deschis anchete pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a întâmplat totul.