Bebeluşul cu două penisuri, care s-a născut la maternitatea din Ploieşti, a fost transferat la spitalul Marie Curie din Bucureşti.

Potrivit medicilor, mama copilului, o tânără de aproximativ 20 de ani nu a făcut, în timpul sarcinii, niciun fel de investigaţie medicală, nicio ecografie sau analize de sânge.

Articolul continua dupa recomandari

Copilul a fost născut pe cale naturală, tânăra este la prima naştere.

Medicii bănuiesc că băieţelul cu două penisuri s-ar putea să sufere şi de alte malformaţii sau afecţiuni, fiind necesare analize amănunţite. Vestea bună este că viaţa copilului nu este în pericol.

"Viaţa copilului nu este în pericol. Este un caz spectaculos şi medical, iar pentru părinţi e traumatizant şi trebuie investigat”, au declarat oficialii spitalului din Capitală.

Un bebeluş cu două penisuri s-a născut la maternitatea din Ploieşti, informaţie confirmată de oficialii maternităţii.

Medicii precizează că unul din penisuri este situat la locul său, sub buric, unde este și scrotul, iar cel de-al doilea este mai jos decât ar trebui.

Informația a fost confirmată oficialii maternităţii, care spun că este vorba despre o malformație deosebit de rară, iar cadrele medicale din unitatea spitalicească spun că până acum nu s-au mai confruntat cu un astfel de caz.

Diphalia este o afecțiune genetică prezentă la naștere, în care o persoană are două penisuri. Această condiție rară a fost descrisă pentru prima dată într-un raport al medicului elvețian Johannes Jacob Wecker, în 1609.

Diphalia afectează doar aproximativ 1 din fiecare 5-6 milioane de băieți. De fapt, în ultimii 400 de ani, au fost înregistrate doar aproximativ 100 de cazuri de când a fost recunoscută din punct de vedere medical.