Există şi exemple că se poate şi în România. O echipă de chirurgi voluntari a participat, la Sibiu, la un adevărat maraton de intervenţii chirugicale cardiace asupra unor copii provenind din familii care nu ar fi avut, în mod normal, posibilitatea financiară pentru astfel de operaţii. Totul a fost un succes, iar micuţii acum se recuperează. Urmează alte două astfel de acţiuni până la sfârşitul anului.

Mamă copil bolnav: Sarcina a decurs ok, 9 luni de sarcina toate analizele au fost bune. La nastere au vazut ca nu e in regula ceva. Am facut cezariana, au luat-o. Nu am stiut nimic 2 ore am stat asa si apoi ne au anuntat diagnosticele

Articolul continua dupa recomandari

În situaţia ei, sunt sute de familii care în mod normal nu ar avea posibilitatea să plăteascã astfel de intervenþii chirugicale complexe pe inimă. Pentru nouã copii a fost momentul în care au primit acum şansa unui ajutor pro-bono.

Serban Stoica, medic specialist chirurgie cardiaca: Exista sansa ca 90 la suta sa nu mai fie nevoie de altceva. Exista in cazul ei probabilitatea de 10 la suta sa trebuiasca sa reintervenim in viitor

Victor Costache medic chirurg: Al doilea caz a fost o inchidere de defect septal ventricular la un copilas din timisoara. A fost operat cu succes de echipa noastra, inchidere standard de defect

Cel mai tânãr pacient are doar opt luni. Media de timp petrecutã în sala de operaþii a fost de 5 ore pentru fiecare caz. Din echipã a fãcut parte şi un medic cardiolog venit din Marea Britanie.

Rob Martin: Noi operãm aproximativ 350 de copii cu afecţiuni cardiace pe an, cam 200 de by-pass-uri, deci tratãm cam 550 de copii anual în centrul nostru. Cam astea ar fi cifrele care ar trebui sã fie atinse pentru a fi posibilã dezvoltarea şi a putea aspira la un tratament de top.

Programul "Inimi Sãnãtoase pentru Copii" a fost demarat in 2015, iar de atunci au fost operați 112 copii din toatã țara. Alte douã astfel de serii de operații mai sunt programate în aces an.