Copii care provin din familii cu venituri reduse vor putea primi 200 de euro de la stat pentru achiziția unui calculator. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă, în sedința de Guvern de miercuri, 3 aprilie 2019.

Potrivit premierului, Hotărârea de Guvern a fost aprobată oficial în sedința de ieri, iar finanțarea este asigurată.

Articolul continua dupa recomandari

"Guvernul continuă măsurile de îmbunătăţire a sistemul de învăţământ şi sprijină accesul elevilor şi studenţilor la educaţie. Suntem preocupaţi să acordăm şanse egale copiilor şi tinerilor noștri la o viaţă mai bună. Vom continua să susţinem elevii şi studenţii care provin din familii cu venituri reduse să achiziţioneze calculatoare prin acordarea a câte 200 de euro. Aprobăm astăzi Hotărârea de Vuvern în acest sens. Prin bugetul pentru 2019 am asigurat finanţarea necesară, respectiv 12 milioane de lei, bani ce vor asigura sprijin pentru 12.000 de elevi şi studenţi", a anunţat premierul Viorica Dăncilă, la începutul şedinţei de Guvern.

Prim ministrul a precizat că în cei 15 ani de aplicare a programului au beneficiat de subvenţii 300.000 de elevi şi studenţi.

"În guvernarea PSD- ALDE am luat măsuri pentru a mări numărul tinerilor care beneficiază de sprijin, având în vedere că este un program de succes, de care au beneficiat peste 300.000 de elevi şi studenţi în cei 15 ani de aplicare", a mai spus Viorica Dăncilă.