Contestaţii Evaluare Naţională 2018: rezultatele la Evaluare Națională 2018 au fost publicate de edu.ro, iar candidații nemulțumiți au șanse de a-și mări notele. Cererile lor vor fi înaintate unei comisii de evaluare, care va recorecta lucrările cu probleme.

Contestațiile se pot depune chiar în ziua în care sunt afișate rezultatele la Evaluare Națională 2018. Candidații nemulțumiți au la dispoziție 5 ore pentru a semnala problema către comisia de reevaluare.

Articolul continua dupa recomandari

Contestaţii Evaluare Naţională 2018: depunerea cererii

Potrivit Ministerului Educației, cererea de contestație trebuie făcută și înaintată de candidat pe 19 iunie, între orele 14.00 - 19.00.

Candidatul major şi părinţii/reprezentanţii legali ai candidatului minor pot solicita comisiei judeţene sau a municipiului Bucureşti de organizare a evaluării naţionale să vadă lucrarea/lucrările proprie/proprii a/ale propriului copil numai după afişarea rezultatelor finale după contestaţii.

Conform regulamentului de pe edu.ro, la vizualizarea lucrării/lucrărilor, candidatul minor trebuie să fie însoţit obligatoriu de un părinte/reprezentant legal. În procesul de evaluare iniţială a lucrărilor scrise şi de rezolvare a contestaţiilor, în cazul în care diferenţa dintre notele celor doi evaluatori este de cel mult 0,50 puncte, notele obţinute se trec, pe fiecare lucrare în parte, cu cerneală roşie, de către profesorii evaluatori, după ce este verificată concordanţa cu borderourile individuale, şi se semnează de aceştia. 

Nota finală se trece pe lucrare, în prezenţa profesorilor evaluatori, de către preşedintele comisiei. Preşedintele comisiei calculează nota finală, ca medie aritmetică cu două zecimale a notelor acordate de evaluatori, fără rotunjire şi semnează.

Contestaţii Evaluare Naţională 2018. Recorectarea lucrării

În cazul în care diferenţa între notele acordate de cei doi evaluatori este mai mare de 0,50 puncte, lucrarea va fi recorectată de alţi doi profesori evaluatori numiţi de preşedintele comisiei. Nota rezultată în urma reevaluării este nota care se trece pe lucrare şi reprezintă nota finală. Sub notă semnează cei patru evaluatori şi preşedintele comisiei. Numărul pachetului şi numărul de ordine al lucrărilor care necesită a treia evaluare sunt consemnate într-un proces-verbal, semnat de cei amintiţi anterior.

Contestaţii Evaluare Naţională 2018. A 3-a comisie

După încheierea evaluării şi deschiderea lucrărilor, preşedintele comisiei de contestaţii analizează notele acordate după reevaluare, în comparaţie cu cele acordate iniţial. În situaţia în care se constată diferenţe de notare mai mari de 1 punct, în plus sau în minus, între notele de la evaluarea iniţială şi cele de la contestaţii, preşedintele comisiei de contestaţii numeşte o a treia comisie formată din alţi doi profesori cu experienţă, alţii decât cei care au evaluat iniţial lucrările în centrul de contestaţii.

Cum se dă nota definitivă după contestații la Evaluare Națională

Reevaluarea se va face după o nouă secretizare a lucrărilor, respectând cu stricteţe baremul de evaluare şi toate procedurile de evaluare. Nota acordată de a treia comisie este nota finală a comisiei de contestaţii. Nota definitivă, acordată în conformitate cu procedura menţionată nu mai poate fi modificată şi reprezintă nota obţinută de candidat la proba respectivă.

Afișarea rezultatelor finale la Evaluare Națională 2018 după soluționarea contestațiilor

Rezultatele la Evaluarea Naţională 2018 sunt afişate la centrele unde au susţinut examenele sau online. Notele vor fi afişate până la ora 12:00, iar după afişarea notelor la Evaluarea Naţională 2018. Tot pe 19 iunie, elevii au la dispoziţie câteva ore, adică până la ora 19:00, pentru a depune contestaţii. În perioada 20-22 iunie 2018, o a doua comisie va evalua lucrările elevilor nemulțumiți, iar rezuiltatele finale la Evaluare Națională 2018 vor fi afișate pe data de 23 iunie 2018.