Comisarul șef Ovidiu Martin, șeful Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări (SPCRPCI) Hunedoara, a ajuns la spital după ce a fost bătut de mai mulţi indivizi, pe o stradă din Deva.

Ovidiu Martin a fost atacat la câteva sute de metri de sediul Poliţiei Municipale Deva.

Articolul continua dupa recomandari

Comisarul şef îşi plimba câinele, iar tinerii ar fi aruncat bulgări de zăpadă spre animal. În momentul în care poliţistul a încercat să-şi apere patrupedul, cinci indivizi l-au agresat, lovindu-l de mai multe ori și trântindu-l în zăpadă, potrivit martorilor incidentului.

Soția victimei a fost cea care a sunat la 112.

Dosar penal după atacul din Deva

Poliţiştii susţin că agresiunea nu ar avea legătură cu funcţia bărbatului atacat. Momentan, el nu a depus plângere penală şi se află în concediu medical.

"Ne-am autosesizat și am deschis un dosar penal pentru lovire și alte violențe. Se fac cercetări pentru identificarea și prinderea autorilor. Bărbatul a fost transportat la spital, dar nu a rămas internat, e în afara oricărui pericol. Până în prezent, persoana vătămată nu a depus plângere. Conflictul nu are legătură cu funcția publică a acesteia", a precizat comisarul Bogdan Nițu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara.

Prefectul de Hunedoara, Fabius Kiszely, le-a cerut poliţiştilor să ia măsuri urgente, pentru ca astfel de incidente să nu mai aibă loc.