Coadă uriaşă de TIR-uri la Punctul de trecere a frontierei de la Nădlac. S-a format o coloană de 16 kilometri de maşini la ieşirea din ţară.

Polițiștii le recomandă șoferilor care merg spre Ungaria să folosească alte puncte de trecere a frontierei, care nu sunt aglomerate: PTF Vărșand (județul Arad) pentru traficul greu și PTF Turnu (județul Arad) pentru traficul ușor.

Articolul continua dupa recomandari

În ultimele 24 de ore, prin punctele de trecere ale frontierei au trecut peste 219.600 persoane, cetățeni români și străini, dintre care aproximativ 85.700 pe sensul de intrare şi 133.900 pe cel de ieşire din ţară şi peste 53.100 mijloace de transport, dintre care aproximativ 19.100 pe sensul de intrare și 34.000 pe sensul de ieșire din țară.

Informaţii privind timpul de aşteptare la controlul de frontieră în punctele de trecere se găsesc pe aplicaţia Trafic on-line care poate fi accesată la politiadefrontiera.ro/traficonline.

Această aplicaţie on-line prezintă o valoare medie a timpului de aşteptare în punctele rutiere de trecere ale frontierei pentru anumite intervale de timp.

Situaţia la frontieră, în ultimele 24 de ore

În zonele de competenţă - punctele de trecere şi  “frontiera verde” - poliţiştii de frontieră au constatat:

- 46 fapte ilegale (12 infracţiuni şi 34 contravenţii) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;

- au fost descoperite, independent sau în colaborare cu alte instituţii, bunuri nedeclarate (ce urmau a fi introduse ilegal în ţară), care depăşeau plafonul vamal admis ori suspecte a fi contrafăcute, în valoare totală de aproximativ 24.200 lei;

- valoarea amenzilor contravenţionale aplicate se ridică la peste 15.500 lei.

- nu s-a permis intrarea în ţară a 18 cetăţeni străini, care nu îndeplineau condiţiile prevăzute de lege şi de asemenea, nu s-a permis ieşirea unui număr de 10 cetăţeni români din diferite motive legale.