Imagini teribile filmate pe o stradă din cartierul Tătăraşi, din Iaşi. O maşină a luat foc şi a ars ca o torţă, sub privirile îngrozite ale celorlalţi participanţi la trafic.

Şoferul ar fi observat în timpul mersului că ieşea fum de sub capotă şi a coborât imediat din maşină. La scurt timp însă, flăcări imense au cuprins tot autoturismul. 

Articolul continua dupa recomandari

Câţiva trecători i-au sărit în ajutor şoferului şi au aruncat zăpadă peste maşină pentru a mai domoli flăcările până la venirea pompierilor. 

Din fericire, nimeni nu a fost rănit. 

Cel mai probabil, focul a pornit din cauza unei defecţiuni la motor.