Interlopii din clanul Cordunenilor sunt implicați în tentativa de omor a unui polițist de la Trupele Speciale din Iași.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat că în cazul poliţistului înjunghiat astăzi la Iaşi, sunt implicaţi membri ai clanului Cordunenilor, care urmează să fie audiaţi.

Articolul continua dupa recomandari

"Este vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi. S-a emis mandat de aducere ca să fie aduşi la parchet pentru audieri", a declarat, pentru Mediafax, liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

Un polițist din Iași, fost membru al Trupelor Speciale, a fost bătut într-un club, chiar de față cu iubita lui, și apoi înjunghiat în fața spitalului.

Potrivit unor surse, polițistul din Iași a fost lovit peste faţă, în club. Martorii au povestit că unul dintre tinerii cu care polițistul s-a certat i-ar fi spus: 'Nu mă las până nu te omor!'.

Ulterior, agentul a luat un taxi şi a mers la spital pentru a primi îngrijiri medicale, iar în faţa instituţiei medicale a fost înjunghiat.