Fiul cel mic al ministrului Tudorel Toader şi iubita lui au ajuns ieri dimineaţă la spital după ce maşina în care se aflau s-a izbit violent de un cap de pod. Andrei T., în vârstă de 20 de ani, ar fi adormit la volan.

Andrei şi iubita lui Roxana, în vârstă de 22 de ani, terminaseră sesiunea de examene şi veneau în România din Republica Moldova. 

Articolul continua dupa recomandari

Mergeau spre Iaşi când, în localitatea Chicerea, tânărul aflat la volanul unui VW Touareg ar fi adormit iar maşina s-a izbit de un cap de pod. Accidentul s-a produs în jurul orei 4.00.

„Poliţiştii au fost sesizaţi cu privire la producerea unui accident în localitatea Chicerea, judeţul Iaşi. În urma cercetărilor realizate la faţa locului, poliţiştii au stabilit că şoferul ar fi aţipit la volan. De asemenea, şoferul a fost testat cu alcooltestul, iar rezultatul a fost negativ.

În acest caz, poliţiştii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă“, au precizat reprezentanţii Poliţiei Iaşi. 

Treziţi de zgomotul produs în urma impactului, localnicii au sunat imediat la 112. 

Băiatul ministrului şi iubita lui Roxana P., de 22 de ani, au fost duşi la spitalul din Iaşi. El a suferit răni la colană, în timp ce fata s-a lovit în zona toracelui şi la picior.

„Pacienţii, o fată şi un băiat, care au ajuns în UPU în urma unui accident de maşină, sunt stabili. În urma investigaţiilor, s-a determinat că bărbatul prezintă un traumatism la nivelul coloanei lombare, dar este stabil şi conştient, iar prognosticul este favorabil. Astfel, s-a decis transferul acestuia la Neurochirurgie.

Fata prezenta un traumatism toracic şi a fost direcţionată către Clinica de Chirurgie toracică a spitalului“, a declarat profesor Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.

Cei doi vor rămâne sub supraveghere medicală. 

Jurnaliştii de la ziaruldeiasi.ro scriu că iubita fiului ministrului este studentă la o universitate din Iaşi şi are o relaţie de mai mult timp cu Teodor. Acesta din urmă s-a ales cu dosar penal, urmând să fie cercetat pentu vătămare corporală din culpă.