Cinci dintre cei zece copii ai unei familii din Bihor au fost victime în accidente rutiere, în ultimul an. Unul dintre ei a stat în comă aproape un an, iar acum e în stare vegetativă, după ce a fost internat în spital.

În mai puţin de un an, jumătate dintre copiii familiei Toma din Sălard au fost victimele unor dramatice accidente rutiere! Primul răpus sub roţile unei maşini a fost Alex, un copilaş de numai 10 ani. Vara aceasta, patru dintre surorile lui au fost şi ele victime ale unui accident, fiind lovite din plin de un şofer, chiar pe trotuar.

Articolul continua dupa recomandari

Alergând între spitale, părinţii nu au vreme să analizeze ce se înâmplă: "Nu pot să mă gândesc la asta, ci doar să mă rog lui Dumnezeu.", spune capul familiei, Sorin Toma, citat de banatulazi.ro. Drama acestor oameni i-a mişcat pe numeroşi bihoreni care în ultima săptămână le-au sărit în ajutor.

Pe 28 iulie, Sorin Toma a fost sunat în jurul prânzului de fiul lui mai mare, Mirel: "Mi-a zis: «Hai iute la spital, că le-o lovit un nebun pe fete»." Când a ajuns la Spitalul Judeţean, a simţit că se prăbuşeşte cerul peste el: fetiţele sale zăceau, fiecare, pe câte un pat de spital!

Cu puţin înainte, Ligia (8 ani), Larisa (13 ani), Denisa (14 ani) şi Cosmina (21 de ani) mergeau pe trotuarul din faţa sediului Poliţiei Rutiere Bihor, pe Calea Clujului, spre staţia de autobuz, unde urmau să-şi aştepte fratele, pe Mirel: "Noi atunci ne-am întors din Cluj, unde am fost într-o tabără. Ne-a lăsat microbuzul în centru şi în staţie trebuia să-l aşteptăm pe Mirel, care să ne ducă acasă, la Sălard, cu maşina lui.", povesteşte Denisa.

Maşina care a intrat în ele, un Ford Galaxy cu numere poloneze, era condusă în vitează de un orădean de 20 de ani. În dreptul Poliţiei Rutiere a derapat şi a pierdut controlul maşinii, doborându-le pe cele patru surori ca pe nişte popice. S-a oprit, apoi, câţiva metri mai departe, în parcare.

Impactul a fost atât de puternic încât Ligia şi Cosmina au fost târâte sub maşină, de unde le-au scos salvatorii din echipele de descarcerare. Larisa zăcea inconştientă, într-o baltă de sânge, pe trotuar, după ce roţile maşinii trecuseră peste ea. Doar Denisa s-a ridicat singură de pe jos şi, în hohote de plâns, şi-a sunat fratele.

Cele patru fete au fost duse de urgenţă la Spitalul Judeţean, de unde Larisa şi Ligia au fost transportate la Timişoara, cu un elicopter SMURD. Mezina suferise o lovitură puternică la cap şi avea oasele bazinului fracturate, iar Larisei i-a fost retezată gamba piciorului stâng. Medicii timişoreni au încercat reimplantarea, dar fără succes, aşa că au fost nevoiţi să-i facă o amputare, mai jos de genunchi.

Cosmina a rămas la Oradea, la Terapie Intensivă, cu un traumatism cranian grav şi cu cinci coaste rupte. Bandajată pe mâini şi picioare, Denisa a fost externată, însă, în aceeaşi zi.

Tatăl fetelor aleargă întruna între spitalele din Timişoara şi din Oradea. De o săptămână, aproape că n-a mai pus pleoapă pe pleoapă, dar totuşi e recunoscător: "Mulţumesc lui Dumnezeu că trăiesc toate patru.", spune bărbatul de 48 de ani.

Alex, unul dintre copiii familie Toma, e în stare vegetativă

Pe 1 septembrie 2017, Alex, care între timp a împlinit 10 ani, a zbughit-o neatent pe o şosea din apropierea casei. O maşină l-a lovit din plin, iar micuţul a fost rănit extrem de grav. O parte din oasele craniului i-au fost sfărâmate, iar de atunci a rămas în stare vegetativă: "Nici mort, dar nici viu", descrie tatăl băiatului.

Copilul deschide ochii, dar nu se mişcă, nu vorbeşte şi e hrănit printr-un tub, în ciuda numeroaselor eforturi ale medicilor de a-l vindeca. De altfel, în februarie, cazul său a fost intens mediatizat, după ce medicii Spitalului Municipal din Oradea au decis să-l externeze, fiindcă nu mai puteau să-l ajute, iar băiatul a fost transferat la Bucureşti, unde a fost reoperat, dar tot fără a-i îmbunătăţi starea.

Şase din cei 10 copii încă locuiesc cu părinţii, doi sunt la muncă în străinătate, iar alţi doi căsătoriţi, la casele lor. Cinci dintre copii încă sunt elevi, mezina, Diana, având doar 6 ani.