Cezar Petcu, zis Joe, care joi seara i-a tăiat cu sabia pe Marius Alin Alecu, alias Bebino, liderul clanului ”Sportivilor”, și un alt rival – cunoscut sub porecla Sandovschi - a fost arestat pentru 30 de zile.

Căutat timp de trei zile zile de poliţie, agresorul care i-a tăiat cu sabia pe Bebino, şeful Clanului Sportivilor, dar şi pe un alt rival, Sandovschi, s-a predat ieri după-amiază.

Articolul continua dupa recomandari

Cezar Petcu, zis Joe, lider al Clanului Țiganilor, a refuzat să dea declarații polițiștilor, așteptând să vadă ce probe există împotriva lui.

”S-a folosit de dreptul de a nu declara nimic lăsându-ne pe noi să-i probăm vinovăția. A spus că va face declarații în instanță, în fața judecătorilor. E o strategie prin care vrea să vadă ce probe avem împotriva lui. Dar avem, și încă foarte multe și foarte solide”, au declarat pentru libertatea.ro surse surse judiciare.

Chiar și așa, Joe a fost reținut pentru 24 de ore și plasat în arestul Secției 12.Astăzi a fost prezentat magistraților de la Tribunalul București, care au decis să-l aresteze pentru 30 de zile pentru tentativă de omor.

Sandovschi ar putea rămâne mut din cauza rănilor

Bebino şi Sandovschi au suferit răni majore în urma atacului de joi seară. Unul va avea o infirmitate la o mână, iar celălalt ar putea rămâne mut.

Cei doi se află în stare gravă, internaţi sub pază la Spitalul ”Sf. Pantelimon”.

Bebino a fost operat ieri la degetele mâinii stângi tăiate de sabia lui Joe, iar Sandovschi se pregătește pentru o complicată operație menită să-i refacă anumiți nervi ai vorbirii și chiar corzile vocale.