Se spune că pasiunea pentru motociclete, odată dobândită, nu se pierde niciodată. O demonstrează unul dintre cei mai în vârstă bikeri din România. La cei 70 de ani ai săi participă la mai toate evenimentele moto din ţară, iar în jurul său se strâng mereu motociclişti de toate vârstele, dornici să-i asculte poveştile despre aventurile trăite în vremurile de demult.

Ede este un mociclist cu vechime, din Cugir, judeţul Alba. La 70 de ani, spune că sufletul îi este de adolescent. 

Articolul continua dupa recomandari

Ede: Aveam 12 ani cand m a pus pe motor. era un fel de chopper si era jos. Am facut 2-3 ture cu el. Stateam in spate si pe urma am dat drumu singur.

Şi de atunci doar vremea rea l-a mai dat jos de pe şa. Dintre cele trei motoare pe care le are în prezent în garaj, cel mai mult este ataşat de chopperul cu care umblă peste tot. 

Ede: Am fost la greci cu motorul. Am fost pana la Estepona, la Gibraltar.

Şi, cum îi stă bine unui biker veritabil, de pe pielea sa nu lipsesc poveştile pictate. Ede este o legendă printre prieteni, dar şi printre motociclişti.

Ghita Borza, prieten cu Ede: E un om deosebit, un om cumpatat, este un om cu capul pe umeri si am avut foarte multe de invatat de la el. Sunt momente cand nu am ascultat de el si am avut de patit pt ca am avut si accidente si imi spunea, acel calm in trafic face foarte multe.

La vârsta la care alţii se bucură de liniştea pensiei, Ede se consideră în putere şi spune că îşi va continua periplul pe două roţi atât cât sănătatea i-o va permite.