Un nou proiect a fost depus astăzi la Camera Deputaţilor de mai mulţi parlamentari PSD-ALDE. Casa Regală va funcţiona ca instituţie şi va primi anual fonduri de la bugetul statului.

Instituţia denumită Regele Mihai I va primi 860.000 de euro pe an de la stat pentru acoperirea cheltuielilor şi va putea angaja maxim 20 de persoane. Sediul va fi la Palatul Elisabeta, care va trece din administrarea RAAPPS în cea a noii instituţii. Proiectul mai prevede ca aceasta va funcţiona în subordinea Senatului. 

Articolul continua dupa recomandari

Conducerea instituţiei va fi asigurată de un director propus de Custodele Coroanei, dar care va fi numit şi revocat de Parlament, în şedinţa comună a celor două camere. De asemenea, instituţia va fi obligată să prezinte în Parlament în fiecare an până la jumătatea lunii aprilie un raport de activitate pentru anul precedent.