Canicula a făcut primele victime. Doi oameni au murit, în Suceava şi în Cluj. Aveau probleme cardiace şi s-au prăbuşit din cauza aerului sufocant. Gradul de umiditate e atât de crescut, încât resimţim cu 10-12 grade în plus faţă de ce arată termometrul. Şi urmează abia primul weekend de cuptor din această vară. 

România fierbe de trei zile. Şi la umbră, dar şi la soare. Astăzi au fost peste 37 de grade în termometre. 

Articolul continua dupa recomandari

Au fost 32,6 grade în Bucureşti, dar pe lângă diferenţa de temperatură pe care o resimte corpul din interior către exterior, mai avem o problemă, a indicelui de umiditate relativă care este de 32% ceea ce înseamă cu oamenii au resimţit o temperatură cu 4-5 grade mai mare decât cea care a fost în termometru.

Andrei Meda, meteorolog: Temperatura asociată cu umiditatea fac ca acest disconfort termic să fie ridicat 

Cel mai cald a fost în vestul şi în sudul ţării. Tot aici şi umiditatea a depăşit 50 la sută. Din acest motiv, de exemplu, s-au resimtit 42 de grade celsius. 

În zilele următoare, umiditatea va creşte până la 80 de procente.

Un alt punct extrem de fierbinte este la nivelul solului. Printre maşini sau pe trotuar, la umbră sau la soare, e aproape la fel. Dar ce să mai spunem de un grătar pe vremea asta?

Armele cele mai eficiente împotriva căldurii rămân pălăriile, ochelarii de soare, umbrelele şi apa. 

Fântânile sau râurile din zonele urbane par soluţii bune. Se recomandă oamenilor să profite de fiecare strop de apă, deşi inclusiv la nivelul fântânilor s-au înregistrat 32 de grade.

Cel puţin până la începutul săptămânii viitoare se menţin temperaturile ridicate, dar nu vor lipsi nici furtunile de vară.