Canicula topeşte România! Vin zile cu temperaturi greu de suportat! Vor fi chiar şi 34 de grade la umbră, spun meteorologii. Dar vom resimţi un aer şi mai fierbinte, mai ales în oraşe. Sufocaţi de căldură, românii caută deja refugiu la fântâni şi piscine.

Meteorologii au anunţat că urmează trei zile de foc. În Capitală, temperaturile vor atinge chiar şi 33 de grade Celsius. 

Articolul continua dupa recomandari

ALINA ŞERBAN, meteorolog:
Maine ne asteptam la tempemperaturi asemanatoare cu cele de astazi, maxime ce vor atinge 32, 34 de grade. Ar fi important de mentionat ca astfel de tempemperaturi vom avea in mare parte din tara. Mai coborate vor fi pe litoral, unde maximele vor fi de 22-25 de grade.

Topiţi de căldura de vară, bucureştenii caută deja oazele din mijlocul oraşului.  

De apă duc lipsă cel mai mult fermierii, care şi.au văzut câmpurile pârjolite de secetă. 

De două luni, în judeţul Călăraşi nu a mai căzut nicio picătură de ploaie. Câmpurile unde au fost semănate cerealele arată ca în deşert. Vom avea producţii înjumătăţite la porumb şi la grâu - iar asta înseamnă preţuri mai mari. 

EMIL DUMITRU, preşedinte Federaţia Pro Agro:
Anul acesta va fi un an foarte greu. Clar că dacă vor fi cheltuieli suplimentare clar se vor regăsi în preţul către consumatorul final. 

Agricultorii spun că seceta extremă de la sfârşitul lunii mai va avea efecte dezastruoase asupra culturilor din sudul ţării. La această dată, apa ar fi trebuit să se afle la cel mult cinci centimetri sub nivelul solului. Însă, din cauza secetei, se află la mai bine de jumătate de metru. Asta înseamnă că plantele nu-şi pot întinde rădăcinile ca să îşi extragă din sol apa şi substanţele nutritive.