Descoperire macabră în curtea unei unităţi militare din judeţul Timiş. Cadavrul unei femei a fost găsit luni după-amiază de unul dintre angajaţii unităţii din Lugoj. 

Parchetul Militar Timişoara a deschis o anchetă în acest caz. Trupul neînsufleţit al femeii, aflat în stare avansată de putrefacţie a fost găsit în curtea unităţii, ascuns în vegetaţie.

Articolul continua dupa recomandari

Poliţişti şi procurori din cadrul Parchetului Militar Timişoara s-au deplasat la faţa locului. O anchetă este acum în desfăşurare. Cadavrul găsit aparţine unei femei de 75 de ani, potrivit primelor informaţii.

Femeia a fost dată dispărută de familie după ce a plecat de acasă şi nu s-a mai întors.