Momente dramatice s-au derulat în fața casei criminalului din Caracal, după ce Gheorghe Dincă și-a recunoscut faptele. Răvășită de durere, bunica Luizei Melencu a reacționat, sfâșiată de durere.

Familia Luizei Melencu se afla chiar în fața casei criminalului din Caracal, când avocatul lui Gheorghe Dincă a ieșit și a spus că individul a recunoscut crimele.

Articolul continua dupa recomandari

Pentru mama Luizei, vestea a fost ca o lovitură devastatoare. Femeia a avut nevoie și de primul ajutor, oferit de echipajul unei ambulanțe, care a venit în zonă.

Bunicii Luizei Melencu erau și ei prezenți. Cu fotografia nepoatei sale în mână, bunica a început să plângă.

”Cu ce a greșit Luiza? Maică, de 4 luni te caută mamaie! Am sperat că tot vei veni, că tot te-or fi dus la stradă. Dar tu erai moartă, de-aia nu răspundeai!”, a spus bunica fetei.

Luiza Melencu a dispărut pe 15 aprilie, când a fost luată cu o mașină de ocazie, spre Caracal. Anchetatorii au considerat atunci că fata e în străinătate. Abia după dispariția Alexandrei Măceșanu, au descoperit că și aceasta a fost luată cu aceeași mașină de ocazie în care a dispărut Luiza Melencu.

Duminică, în a treia zi de anchetă, Gheorghe Dincă a recunoscut crimele și le-a spus procurorilor unde sunt trupurile celor două fete.