Rezultat şocant al anchetei sanitare de la grădiniţa unde 29 de copii s-au intoxicat cu mâncare. Bucătarul a fost găsit vinovat. Avea pe mâini bacterii periculose, care au ajuns în farfuriile preşcolarilor. Poliţia s-a autosesizat şi a deschis două dosare penale. Pedepsele ajung până la trei ani de închisoare.

Trei mari nereguli i-au trimis în spital pe cei 29 de copii de la Grădiniţa Brânduşa, din Sectorul 3. 

Articolul continua dupa recomandari

Ajutorul de bucătar avea bacterii pe mâini mult peste limita admisă. Alţi doi angajaţi de la bucătărie erau infectaţi cu stafilococ. 

În plus, în tartinele cu ou şi unt şi în mămăliga cu brânză şi smântână, inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică au găsit bacterii şi E-COLI. 

Adrian Marinescu, medic primar Boli Infecţioase: "Germenii cu care ne putem infecta sunt mulţi. Putem vorbi de stafilococ, care este peste tot, e pe piele în general, de cele mai multe ori nu dă afectare propriu-zisă, dar dacă dă formele sunt severe mai ales la copii."

Săptămâna trecută, imediat după ce au mâncat la grădiniţă, copiii au început să se simtă rău. Au ajuns cu toxiinfecţie la patru spitale din capitală. 

Măsuri drastice se pregătesc deja, în toate grădiniţele din Bucureşti. 

Marian Bnu, Purtător de cuvânt ISMB: "Nu vom mai perminte intrarea în grădiniţă sau într-un grup a unei persoanele care nu are analizele la zi, tot controlul medical."

Adică două examene clinice pe an, două controale care să depisteze prezenţa bacteriilor, germenilor şi virusurilor în organismul angajaţilor şi un control pentru depistarea paraziţilor. 

Cei doi angajaţi cu stafilococ au fost daţi afară, iar două îngrijitoare au primit câte 1.800 de lei amendă. 

Reporterii Observator au încercat să stea de vorbă şi cu reprezentanţii grădiniţei. În zadar, însă.

Astăzi, o patiserie de la Constanţa care asigură desertul şi gustările pentru mai multe grădiniţe din oraş a fost închisă, din cauza mizeriei şi a produselor depozitate la temperaturi de peste 27 de grade Celsius.