Inspectoratul Teritorial de Muncă Harghita anunţă că brutăria din Ditrău, unde lucrează cei doi migranţi din Sri Lanka, a fost amendată cu 10.000 de lei. Inspectorii ar fi găsit două cazane de fiert cartofii sub presiune care nu erau omologate, iar pentru asta au aplicat o amendă usturătoare brutăriei respective.

De asemenea, inspectorii ar fi găsit unele nereguli privind timpii de odihnă al angajaţilor în timpul săptămânii, iar asta a contribuit la amenda dată brutăriei. Astfel, după ofensiva localnicilor împotriva celor doi brutari din Sri Lanka şi scăderea drastică a vânzării de pâine, brutăria a fost şi amendată cu 10.000 de lei. Patroana a promis că va remedia toate neconformităţile constatate de inspectori în cel mai scurt timp.

Articolul continua dupa recomandari

Brutăria din Ditrău, amendată cu 10.000 de lei

Brutăria din Ditrău a fost amendată cu 10.000 lei de inspectorii de muncă din Harghita, pentru folosirea a două cazane de fiert cartofi sub presiune, care erau neomologate şi pentru nerespectarea prevederilor legate de munca în timpul repausului săptămânal. De asemenea, au mai fost aplicate şi trei avertismente pentru securitate şi sănătate în muncă şi două pentru relaţii de muncă, patronul brutăriei luându-şi angajamentul să rezolve imediat deficienţele constatate, informează radiocluj.ro.

Localnicii din Ditrău, care i-au găzduit pe muncitorii din Sri Lanka, ameninţaţi că li se va da foc la casă

Angajarea a doi migranţi la o brutărie din Ditrău, judeţul Harghita, a provocat un val de indignare printre localnici, iar proprietarii casei în care au fost cazaţi iniţial cei doi migranţi ar fi primit ameninţări telefonice că li se va da foc la case, dacă îi mai găzduiesc pe cei doi migranţi.

Cazaţi iniţial la Ditrău, cei doi migranţi au fost mutaţi în Lăzarea, o comună învecinată, dar şi aici ar fi avut parte de aceleaşi ameninţări. Ulterior, cei doi migranţi au fost mutaţi din nou, la Gheorghieni, unde locuiesc în prezent, însă sunt păziţi de Poliţia Locală. Principala supărare a localnicilor ar fi că cei doi migranţi ating pâinea cu mâinile, iar ei nu doresc să se mai întâmple acest lucru.